Scrisori către părinți – Ești profesor de încredere pentru copilul tău (IV)

 Copilul meu merge la școală. Din păcate, aproape mă simt tentat(ă) să spun… Pentru că e foarte greu să te descurci cu profesorii. În copilărie credeam că profesorii sunt o „specie” dificilă numai pentru elevi. Nu bănuiam cât de greu este și pentru părinți… Însă orice se poate învăța. Inclusiv încrederea! În această serie de „scrisori” descoperim împreună cum putem să fim părinți (buni) de elevi (buni).

(Acest articol face parte dintr-o serie. Poți merge la primul articol din serie cu un click aici.)

Dragă „părinte”,

ai o provocare: cum poți face din școală o experiență cu adevărat utilă pentru copilul tău? Ești primul lui profesor, pentru că de la tine învață, prin imitare, mai tot, inclusiv cum să se raporteze la școală. De la tine învață, prin imitare, dacă poate mai mult sau mai puțin. Oricât te-ai amăgi, nu poți oferi cuiva decât ceea ce ai. Crede că poți sau că nu poți – în ambele cazuri vei avea dreptate (Henry Ford). Cercetările din neuroștiințe confirmă asemenea observații empirice vechi. Așa cum am explicat anterior, prin imitație, copilul preia de la tine strategiile de bază – deci și convingerea că poate sau nu poate, nivelul de încredere în sine.

Ai nevoie să-ți crești încrederea în sine, pentru a-l ajuta pe copil, cel puțin. Ai nevoie să-ți controlezi convingerile, pentru că ele se reflectă în ceea ce spui. Copilul știe să te citească printre rânduri, de el nu te poți feri. Și nici de tine însuți / însăți. Și mai ai nevoie să fii atent(ă) la ceea ce vorbești cu copilul, pentru a-i crește încrederea în sine. Una din tehnicile esențiale este cea la care am făcut referire anterior, prin diferențiere între persoană și comportament. Orice ar face copilul și orice ai face tu! – niciunul dintre voi nu este în vreun fel. Ce faci nu face parte din esența ta. Esența vine de la verbul latinesc essere, adică a fi. Esența este ceea ce face ca un lucru sau o persoană să fie ceea ce este. Un prun face prune și nu mere, deci faptul de a face prune face parte din esența prunului. Dar faptul de a face frunze care se usucă și cad nu face parte din esența lui, pentru că și mărul face la fel. Am putea spune că faptul de a face prostii face parte din esența copilului… pentru că orice copil experimentează ca o formă de a învăța. De fapt, este esența omului, așa a devenit omul ceea ce este acum, altfel ar fi rămas în peșteri… sau în Eden, cum preferați… Noi folosim în limbajul obișnuit verbul a fi pentru o mulțime de lucruri, dar în mod diferit decât sensul esenței (în românește ar fi cuvântul fire). Când spunem că un măr (fruct) este roșu, nu vrem să spunem că este în firea (esența) mărului să fie roșu. Desigur, când spunem că un copil este rău sau de nota 5 nu vrem cu adevărat să spunem că ar fi în firea (esența) lui să fie așa. Dar, prin repetare, copilul ajunge să confunde lucrurile. Și noi despre noi înșine ajungem să confundăm sensurile verbului a fi.

Firea este ceea ce definește un lucru, este partea care nu se schimbă. Dacă ajungem să credem că suntem într-un fel sau altul, atunci nu mai avem motivație creștem. Credem că e firea noastră, deci nu se poate schimba! Inconștientul nostru ia de bune toate prostiile pe care i le transmitem! Inconștientul este acea parte care are grijă să respirăm, să ne bată inima și ne controlează toți mușchii când mergem pe jos sau ne ținem echilibrul pe bicicletă, cel care se numește inconștient pentru că nu operează conform logicii aristotelice, cu afirmații și negații, ci cu prezență sau absență. Este cu totul altceva. Dacă obișnuiești să-ți faci curaj într-o situație sau alta cu formula Nu mi-e frică!, atunci inconștientul aude frică! Pentru conștient operatorul modal NU clarifică lucrurile. Însă inconștientul aude și simte prezența fricii. De aceea este nevoie să te obișnuiești să folosești numai motivatori pozitivi, reprezentări a căror prezență să fie de dorit. De exemplu „Am curaj” în acest caz. Dacă vrei să te convingi de adevărul și importanța acestei sugestii, încearcă acum să NU te gândești la adevărul și importanța ideii pe care tocmai ai citit-o… la ce te gândești?… Înțelegi acum cât de important este să controlezi, treptat și tot mai bine, ceea ce spui și îți spui (inclusiv în gând)? De fapt, dialogul interior este cel mai important, pentru că se desfășoară cu o viteză mult mai mare decât cel exterior și este, de aceea, extrem de bogat. Inconștientul este rezervorul tău de resurse, care funcționează cu emoții și gânduri. Fii atent la emoțiile tale, pentru că ele devin gânduri. Fii atent la gândurile tale, pentru că ele devin vorbe! Atenție la vorbele tale, pentru că ele devin fapte! Atenție la faptele tale, pentru că ele devin obiceiuri! Atenție la obiceiurile tale, căci ele devin caracterul tău! Iar caracterul tău devine destinul tău. (se pare că este un proverb chinezesc dezvoltat și citat din mai multe surse)

(Citește continuarea aici…)