Skip to content
Tabereadmin2014-05-25T15:14:13+00:00
Tabăra CPA
Dacă sunteți un părinte care vrea să-i ofere (pre)adolescentului său ocazia de a descoperi ce vrea să facă în viață,
dacă vreți ca acesta să știe să-și gestioneze resursele în folosul său,
dacă vreți ca acesta să aibă rezultate bune la școală și să-și cunoască prioritățile,
atunci fiul / fiica dumneavoastră va veni complet schmbat(ă), în bine, din tabără.
Nu-l / N-o trimiteți dacă:
– vreți doar să „scăpați” de el/ea de acasă pentru șapte zile,
– vreți ca la întoarcere să facă numai ce vor părinții și să fie „ascultător”,
– vreți să creșteți un bun executant, nu un lider,
– nu vreți să se îmbunătățească în mod uimitor nivelul comunicării cu propriul copil,
– nu vreți să vă asumați „riscul” ca fiul / fiica dumneavoastră să aibă propriile păreri sincere cu privire la evoluția personală,
– nu doriți să acceptați provocarea de a crește și dumneavoastră odată cu fiul/fiica proprie și a învăța de la el/ea.
O tabără de creștere personală este diferită de taberele obișnuite. Adolescenții (15-19 ani) / preadolescenții (12-14 ani) se concentrează, vreme de o săptămână, pe evoluția proprie. Orice asemănare cu școala este exclusă! Orice asemănare cu activitățile extrașcolare obișnuite este întâmplătoare. În tabăra noastră învățarea este experiențială, adică vine din acțiune. Atmosfera creată face ca participanții să exerseze noile competențe și în timpul liber. De fapt, nu există „timp liber” în sensul obișnuit, de rupere de ceilalți. Acesta este unul din motivele pentru care învățarea în tabără este foarte eficientă, atât pentru adolescenți, cât și pentru adulți. După o experiență de mii de ore de training în diferite formule, garantăm că aceasta este forma cea mai eficientă de învățare. Nu întâmplător este și forma cea mai plăcută de învățare, pentru că reținem mereu și contextul emoțional al învățării.
Pentru informaţii și selecție pentru următoarea tabără puteți completa formularul de aici și veți fi contactați. Deocamdată vă puteţi exprima interesul pentru taberele din 2015.
De asemenea, ne puteți scrie pe mail la experti.crestere@gmail.com
Page load link