Costurile educaţiei

Share Button

Dacă ţi se pare că educaţia este scumpă, atunci aşteaptă să vezi cât costă ignoranţa în secolul al XXI-lea! (Barack Obama)

Costurile educaţiei par a fi înţelese şi acceptate de către un public elitist din România. Fiecare din noi caută să acopere aceste costuri pentru copilul propriu.

Două fenomene sunt însă de evitat, pentru că scad enorm eficienţa educaţiei:

1. Mulţi părinţi sunt complet derutaţi, nu ştiu să aleagă cele mai bune soluţii pentru copiii lor şi atunci merg cu turma. Astfel se explică de ce şcolile considerate bune sunt din ce în ce mai căutate, ca efect de turmă. Chiar dacă, adesea, e o mare păcăleală. Snobismul părinţilor în domeniul educaţiei pare să aibă sursa şi în dorinţa de liniştire a propriei conştiinţe (Nu ştiu prea bine ce este important pentru fiul meu, dar măcar să fiu împăcat că l-am dat la cea mai bună şcoală).

Ca şi în alte domenii, nu tot ce este scump este de calitate. Dacă plăteşti 2000 EUR pentru o tabără, eventual în străinătate, nu înseamnă că va veni de acolo cu o mentalitate şi un accent străin, după una sau două săptămâni. Ce-i drept, ceea ce este ieftin, de obicei este de slabă calitate. Dacă dai 800 de lei pe o tabără de engleză, trebuie măcar să ştii că engleza e doar un element de marketing pentru o tabără de recreere obişnuită. Ca să motiveze un profesor bun cu banii aceştia, organizatorii taberei ar trebui eventual să facă grupe de 70 de elevi, ca în Africa…

2. A doua problemă cu disponibilitatea individuală a fiecăruia dintre noi de a achita costurile educaţiei pentru ai noştri este că, tocmai prin aceste rezolvări individuale, scade presiunea pentru calitate exercitată asupra sistemului public de educaţie. Iar rezolvările individuale vin cu un cost ataşat: copiii noştri acumulează frustrări şi lipsă de încredere în sine în şcoală, în timp ce sunt tot mai obosiţi şi îşi rezolvă nevoile de educaţie în afara şcolii. Pentru noi toţi aceasta este o soluţie de tip cârpeală. Maşinăria nu merge, dar nici nu mărim presiunea pentru o reparaţie capitală, pentru că o mai cârpim pe ici pe colo. Dacă ne-am creşte pretenţiile de la sistem ca părinţi, atunci s-ar vedea mai clar pentru toată lumea unde sunt problemele… dar aceasta este o altă discuţie.

Share Button

Autor: Sorin Giurumescu

Profesor de germană din 1994. Trainer (formator) certificat din 2006. Licensed Master Practitioner of NLP™ din 2012. Din 2008 până în 2015 responsabil cu limba germană modernă în Ministerul Educației Naționale. Peste 10.000 de ore de participare la activități de formare, peste 1.000 de ore susținute ca trainer, pe teme diverse, de la didactică la dezvoltare personală, în România, Bulgaria, Portugalia, Grecia, Germania, în limbile română, germană sau engleză.

3 comentarii la „Costurile educaţiei”

  1. Sunt perfect de acord cu abordarea critică a primului fenomen semnalat. Snobismul românilor din eșalonul superior al clasei medii se manifestă și în înscrierea copiilor la grădinițe și școli din sistemul privat: Waldorf, Montessori, Oxford, orice denumire exotică (pentru că asta sunt pentru părinții vag informați aceste variante alternative ale școlii-școală!!!) pare a fi garantul unei educații de excepție, a cunoașterii perfecte a unei limbi străine ori a unor capacităț cognitive care să plaseze copilul în grupul de elită al celor care au un IQ de peste 120…
    Referitor la tabere… am trăit deziluzia pe cont propriu… Nevoită fiind să învăț engleza la 40 de ani, după un an de învățare intensivă cu un meditator excelent, m-am gândit că ar fi cazul să fac o baie de limbă la Londra. Am plătit pentru un curs de engleză cu cazare într-o familie londoneză cât pentru trei săptămâni de croazieră pe Mediterana și-am plecat. Baia de limbă a avut efectul scontat, în schimb cursul a fost dezamăgitor… În două săptămâni (4 ore pe zi) am parcurs doar două units-uri, se utiliza minunata metodă comunicativă, a cărei adeptă am fost și eu cândva, grupa era extrem de eterogenă și profesoara vroia să se asigure ca toată lumea a invațat cele 10 expresii targetate, în sfârșit, mai rău m-am enervat și m-am apucat să fac singură mai departe din carte (care nu-mi rămânea, trebuind predată la finalul cursului). Dar dacă aveam 16 ani și eram pe banii părinților?…
    Referitor la cel de-al doilea fenomen semnalat nu cred că este foarte dăunător, dacă părinții nu își suprasolicită copiii cu tot felul de cursuri și dacă știu să aleagă din oferta educațională privată 2-3 activități și atât.(obligatoriu o limbă străină și o formă de activitate fizică, de dorit ar fi ca a treia să fie studiul unui instrument muzical). Aveam la meditații o fetiță care venea sâmbăta la mine la germană după ce fusese la tenis, apoi pleca la o petrecere sau la vreun work-shop, iar seara mai avea și balet. Și așa era toată săptămâna… Până la 8 ani făcuse de toate: germană, engleză, pian, vioară, pictură, patinaj, balet, ski, tenis de masă și de câmp, dar fără performanțe la nimic, deși era extrem de inteligentă…. În plus mămica schimba profesorii, școlile, tipurile de activitate, într-un mod haotic și păgubos pentru toată lumea, dar mai ales pentru copil, care era din ce în ce mai palidă și mai obosită… Caz patologic sau normalitatea celor care merg cu turma?!?…
    Acum am și eu un băiețel și știu că orice părinte își dorește să ofere copilului măcar platforma de pe care să își ia zborul, dacă nu și aripile gata confecționate. Încerc să rămân fidelă principiului celor trei activități-stop, dar nu e întotdeauna ușor, mai ales de când făcând cercetare în domeniul educației timpurii, cunosc toate ofertele de pe piața educațională privată…

  2. Am postat fără să-mi fi terminat ideea… Deci: de ce-ar fi rău să îi ofer copilului meu șansa de a învăța o lb. străină sau de a învăța geometrie și algebră la IKEDOO, într-un mod în care nu o va face la școală, sau de a-și descoperi aptitudini sportive sau muzicale, în condițiile în care statul (nu zic școala, ci statul) nu o face. De fapt, ofer societății un individ valoros pe banii mei. Dacă reușesc să îl educ și în spiritul iubirii față de patrie și nu va pleca, avantaj Statul Român, oder?

  3. Am postat fără să-mi fi terminat ideea… Deci: de ce-ar fi rău să îi ofer copilului meu șansa de a învăța o lb. străină sau de a învăța geometrie și algebră la IKEDOO, într-un mod în care nu o va face la școală, sau de a-și descoperi aptitudini sportive sau muzicale, în condițiile în care statul (nu zic școala, ci statul) nu o face. De fapt, ofer societății un individ valoros pe banii mei. Dacă reușesc să îl educ și în spiritul iubirii față de patrie și nu va pleca, avantaj Statul Român, oder?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *