Miza bacalaureatului

Share Button

Propun aici o analiză socială, a „fenomenului” bacalaureat, pentru că abordările politic-partizane sunt deja mult prea răspândite.

Mai întâi de toate vreu să spun că, „pe vremea mea” (sună rău, dar nu puteam evita!) se copia la bacalaureat. Cel puțin aceasta este experiența mea. Numai datorită unei conjuncturi favorabile nu am avut nevoie să copiez și eu, altfel aș fi făcut-o (în clasele IX-X fusesem olimpic la fizică, în clasa a XI-a la matematică, apoi m-am hotărât să dau la facultate la filologie, așa că stăpâneam suficient cele trei discipline la care am dat examen, ca să nu am nevoie să copiez – bacalaureatul trebuia numai luat, media nu conta!). Cam toată clasa a copiat la română de la mine, iar colegii care dădeau la medicină au copiat la matematică de la cei mai mulți, care dădeau la Politehnică.

Spre surprinderea celor care dau bacalaureatul astăzi, am să spun mai departe că nu am mustrări de conștiință pentru copiatul din vremea aceea și că am foști colegi care au copiat la bacalaureat și au ajuns medici de foarte bună calitate, ceea ce știam de atunci… În schimb, am o problemă cu copiatul din prezent.

Explic prin câteva date: In 1989, când am început eu facultatea, în România erau 164.507 studenți, la o populație de circa 23 de milioane. În 2007, înainte de criză, se ajunsese la 907.000 de studenți, la o populație mult scăzută numeric și din care aproape 2 milioane trăiau deja semipermanent în străinătate.

Desigur, România avea și are încă prea puțini studenți raportat la mia de locuitori, comparativ cu alte state. Pe de altă parte, numărul de studenți trebuie adaptat la două aspecte importante: nevoia pieței muncii și capacitatea reală de creștere a acestui număr cu menținerea unui nivel de calitate acceptabil (iar realitatea este că se găsesc mult mai multe locuri de muncă pentru muncitori, decât pentru cei cu studii superioare dar fără competențe deosebite).

Cred că este evident pentru toată lumea că a scăzut masiv calitatea . Din învățământul preuniversitar, în condițiile schimbării sistemului social și a scăderii drastice a nivelului de trai al profesorilor, ca și a „contribuției” mass-media la scăderea interesului pentru învățare, nu puteau veni către universitar mai mulți elevi cu competențe de studiu. În sistemul universitar nu puteau fi creați peste noapte profesori competenți. Iar cei existenți au fost nevoiți să lucreze pe mai multe norme ca să poată să-și mențină un nivel de trai acceptabil – ceea ce a distrus partea de cercetare, deci de autoperfecționare. În ambele sisteme s-au creat astfel premisele pentru creșterea corupției – ceea ce, de asemenea, duce la scăderea calității prin demotivarea elevilor.

Care este legătura acestor fenomene cu bacalaureatul? Și de ce cred că era ok să se copieze până în 1989 și a devenit, treptat, neacceptabil acum?

Bacalaureatul a fost întotdeauna o condiție necesară pentru admiterea la studii superioare. Deoarece însă, până la începutul anilor 90, locurile la studii superioare erau mult mai puține decât numărul celor care luau bacalaureatul, singurul examen care conta era admiterea la facultate. Examenul era atât de greu, iar presiunea rezultatului atât de mare (pentru băieți – armata!), încât toți se concentrau pe pregătirea examenului de admitere. Toți cei implicați, inclusiv profesorii, ar fi considerat o lipsă imensă de bun simț să-i chinui, de exemplu, pe „mediciniști” cu matematica și româna, când se știa că ei riscau un examen de admitere cu 9 candidați pe loc sau mai mulți. Așa că se accepta copiatul, mai ales că imaginea liceului depindea în primul rând de numărul celor care erau admiși la facultate „din prima”.

La extrema opusă am ajuns să trăim astăzi. Oricine are bacalaureatul poate să studieze. Nici măcar banii nu sunt o problemă, pentru că se găsesc oferte „pentru fiecare buzunar” – mult mai ieftine decât grădinițele particulare! Iar faptul că, multă vreme, în viața părinților tinerilor de astăzi, studiile superioare erau ceva greu de obținut, deci atrăgătoare, face ca toți să-și dorească sau să dorească pentru copiii lor să studieze – chiar dacă fără o finalitate clară. Prin urmare, toți cei care pot (adica au bacalaureatul) s-au apucat să studieze, atât cei care tocmai au luat bacalaureatul, cât și părinții sau bunicii lor. Oamenii se iau unii după alții și s-a ajuns la un fenomen de masă, încurajat, firește, de cei care oferă aceste „servicii” – inclusiv prin măsuri de tip legislativ, în măsura în care foarte mulți parlamentari desfășoară activități didactice (singurele care le sunt permise în paralel).

Situația actuală dovedește fără putință de tăgadă că sistemul preuniversitar nu poate, cel puțin deocamdată și în condițiile actuale, să furnizeze numărul de potențiali studenți ceruți de sistemul universitar, la un nivel de calitate acceptabil. Iar sistemul universitar nu poate să facă, pe cont propriu, o selecție și să-i preia numai pe aceia care au un nivel de calitate aceptabil. Altminteri ar fi făcut asta și înainte de introducerea camerelor de luat vederi la bacalaureat. Dar nu a facut-o ci, dimpotrivă, i-a preluat pe toți în sistem (ar putea crede altceva doar cine crede că, printr-o coincidență, de când au fost introduse camerele de luat vederi la bacalaureat, am avut niște generații de elevi mult mai slabe decât înainte…).

Prin urmare, selecția de calitate se poate face numai la examenul de bacalaureat cu camere de luat vederi, așa cum se desfășoară acum.

Dar și în SUA există universități de tip „fabrici de diplome”. De ce ar trebui să combatem asta și să nu lăsăm piața muncii să o facă?

România vine dintr-o istorie încărcată de ceea ce numim astăzi „corupție”. În loc să ne lamentăm, este preferabil să recunoaștem boala, să-i căutăm cauzele și să vedem cum putem să o vindecăm și să facem prevenție. Despre cauze în altă parte…

În ce privește situația actuală, ar fi nerealist să credem că un număr mare de oameni cu diplome neacoperite de competențe nu influențează și nu mențin corupția. Acesta este un motiv important pentru care nu ne putem permite să menținem un număr mare de studenți fără competențe de studiu, care vor căuta șă-și cumpere slujbele așa cum și-au cumpărat diplomele.

În plus, pentru economie, este dezastruos ceea ce se întâmplă. Este chiar ridicol că se vorbește despre problema absolvenților de liceu deveniți șomeri pentru că nu iau bacalaureatul, în loc să se pună accent pe aberația economico-socială a alternativei ca ei să fi devenit studenți fără a fi în stare să studieze cu adevărat. Toți absolvenții de „fabrici de diplome” reprezintă un consum de resurse imens și inutil Suntem prea săraci ca să ne permitem, ca societate, să ținem niște tineri la studii, fără ca ei să poată să dobândească niște competențe reale specifice studiilor superioare!

Fără îndoială că ar fi de dorit să crească foarte mult calitatea, iar nivelul absolvenților de liceu să permită creșterea numărului de studenți. Până când acest lucru se va putea, dar și după aceea, bacalaureatul trebuie să rămână, de fapt să devină cu adevărat (pentru că nu este încă, așa cum arată numeroasele cazuri de fraudă) sita care să cearnă un nivel minim de calitate pentru accederea în învățământul superior.

Share Button

Autor: Sorin Giurumescu

Profesor de germană din 1994. Trainer (formator) certificat din 2006. Licensed Master Practitioner of NLP™ din 2012. Din 2008 până în 2015 responsabil cu limba germană modernă în Ministerul Educației Naționale. Peste 10.000 de ore de participare la activități de formare, peste 1.000 de ore susținute ca trainer, pe teme diverse, de la didactică la dezvoltare personală, în România, Bulgaria, Portugalia, Grecia, Germania, în limbile română, germană sau engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *